luni, 12 decembrie 2016

Lungmetrajul „Inimi cicatrizate” va rula la Iași


        Vineri, 16 decembrie de la ora 19.00 va fi o proiecție specială la Ateneul Tătărași din Iași. lungmetrajul „Inimi cicatrizate”,. Acesta a fost câștigător al Premiului Special al Juriului, dar și al Don Quijote Prize, oferite de International Federation of Film Societies în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Locarno.

Cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Radu Jude, „Inimi cicatrizate”, este o adaptare liberă după opera literară a lui Max Blecher. 
Din distribuție fac parte actorii Lucian Teodor Rus, Ivana Mladenovic, Ilinca Hărnuț, Șerban Pavlu, Marian Olteanu, Alexandru Dabija, Dana Voicu, Fernando Klabin, Adina Cristescu.
„Inimi cicatrizate” este o producție Hi Film în co-producție cu Komplizen Film (Germania), în asociere cu BORD CADRE FILMS (Elveția), dezvoltat în cadrul Cinemart, Sofia Meetings.
Radu Jude a câștigat anul trecut „Ursul de Argint” pentru cea mai bună regie la Festivalul Internațional de Film de la Berlin pentru pelicula „Aferim!”, producția românească cu cel mai mare succes de box-office în 2015.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu